Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO & VIDEO! Accident între două mașini urmat de un incendiu. Un taxi a luat foc

incendiu masina (1)Un accident între două mașini s-a soldat și cu un incendiu, miercuri, la intersecţia dintre străzile Traian Vuia şi Mircea Şeptilici din municipiul Suceava. Şoferul unui taxi marca Dacia Logan, care venea dinspre intersecţia cu Calea Unirii, a vrut să intre pe Serpentine, spre stânga, dar nu s-a asigurat, și a lovit un autoturism Dacia Logan condus regulamentar.

like-facebookImpactul a fost atât de violent, încât cele două autoturisme au fost aruncate la câțiva metri, iar taxiul a fost cuprins de flăcări.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.  La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la partea din faţă a maşinii, existând pericolul de propagare la întregul autoturism, dotat cu instalaţie GPL.

Pe timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical şoferului celui de-al doilea autoturism implicat în accident, în vârstă de 58 de ani, care a suferit un atac de panică. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, pentru investigaţii suplimentare. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor produse în urma accidentului rutier, care au aprins elementele combustibile din compartimentul motor”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava,  plt.adj. Alin Găleată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*