Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Aproape 2.500 de candidați s-au înscris la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava

Universitatea Stefan cel Mare din SuceavaÎnscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 9 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (pentru licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 18 iulie 2016, s-au încheiat luni, 25 iulie. În această sesiune de admitere, oferta educațională a universității a atras un total de 2492 de candidați.

Programele de licență au cumulat un număr de 3322 de opțiuni, exprimate de către 1746 de candidați. De menționat că la 4 dintre programele de licență locurile au fost deja ocupate din această sesiune; prin urmare, ele nu vor mai fi incluse în cea de a doua rundă de admitere, care urmează să se organizeze la începutul lunii septembrie.

like-facebookEste vorba despre următoarele specializări: Calculatoare (Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor), Contabilitate și informatică de gestiune (Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică), Drept (Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică) și Pedagogia învățământului primar și preșcolar (Facultatea de Științe ale Educației). Din totalul absolvenților care au optat pentru studii de licență, la programele de studii universitare fără frecvență, în iulie 2016, s-au înscris 202 persoane, ale căror dosare au totalizat 252 de opțiuni. Numărul candidaților originari din Republica Moldova, cu diploma de bacalaureat obținută în România, este de 17. Pentru locurile alocate etniei rrome și-a depus dosar un singur candidat.

Programele de masterat s-au dovedit deosebit de atractive, acestea atrăgând interesul a 737 candidați români, comparativ cu 679 în anul anterior. În ceea ce privește candidații originari din Republica Moldova, în sesiunea iulie au fost depuse 33 de dosare, însumând un total de 87 de opțiuni.
În această sesiune de înscrieri, programele de conversie profesională, aflate pentru al doilea an consecutiv în oferta de admitere, au adus universității 41 de candidați.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava speră într-o bună dinamică a înmatriculărilor, care vor începe marți, 26 iulie, și se vor derula până pe 29 iulie, când vor fi publicate rezultatele finale. Menționăm că neînmatricularea conduce la pierderea locului obținut în urma concursului de admitere. La mai multe programe de licență, candidații admiși pe locuri cu taxă pot beneficia în anul I de studiu de burse speciale reprezentând 75%, 50% și 25 % din taxa de școlarizare. De precizat, însă, că după anul I de studiu, studenții care au ocupat un loc cu taxă pot beneficia de alocație bugetară. Lista studenților care ocupă un loc fără taxă se reface la începutul fiecărui an universitar în urma rezultatelor obținute.

Reamintim că a doua sesiune de admitere la USV va avea loc între 5 și 12 septembrie (fără duminică, 11 septembrie).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*