Accident cu cinci răniți din cauza unei depășiri periculoase

4 iulie 2016

accident14Un accident cu cinci răniți a avut loc duminică seară din cauza unui șofer care a intrat într-o depășire periculoasă.
În timp ce conducea autoturismul pe DN 2, din direcția Suceava-Siret, un tânăr de 24 de ani, din comuna Udești, s-a angajat într-o depășire, iar în momentul în care, a ajuns la intersecția cu un drum neclasificat, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în aceiași direcție de un tânăr de 24 de ani, din comuna Todirești, angajat în efectuarea unui viraj la stânga.

like-facebookÎn urma accidentului, conducătorul auto de 24 de ani vinovat de producerea accidentului și alte 4 persoane, trei din autoturismul condus de acesta, cu vârste între 16 și 23 de ani, toți din comuna Udești și o tânără de 20 de ani, din comuna Pătrăuți, pasageră în celălalt autoturism, au suferit leziuni ușoare, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, spun polițiștii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia