Vineri 14 Iunie 2024, Actualizat acum 165 zile 12:00 am

Contrabandist trimis în judecată. Și-a modificat mașina pentru a ascunde țigările

judecataProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Vasyl Halan, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de „contrabandă”.

La data de 29 decembrie 2015, ora 01:10, un echipaj din cadrul S.P.F. Brodina, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 209G, pe raza localităţii Straja, a procedat la oprirea, în trafic, a autoturismului marca Fiat Doblo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare eliberat de autorităţile portugheze, întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că acesta ar fi fost special adaptat pentru transportul ţigaretelor de contrabandă.

like-facebookÎn urma verificării documentelor prezentate de conducătorul auto, s-a stabilit faptul că acesta se numeşte HALAN VASYL, este cetăţean ucrainean, iar la controlul autovehiculului a fost identificată, în partea stânga – spate, o modificare a caroseriei, respectiv montarea unui capac improvizat, prin înlăturarea acestuia fiind observate mai multe pachete de ţigarete.

Avându-se în vedere aceste aspecte, autoturismul a fost condus la sediul SPF Brodina, iar în urma efectuării unui control amănunţit asupra maşinii a fost identificată cantitatea de 1990 pachete ţigarete marca „Marble”, de provenienţă extra-comunitară.

De asemenea, în urma percheziţiei corporale, asupra numitului HALAN VASYL au fost găsite un telefon mobil, suma de 600 lei, 100USD şi 100 Euro, asupra cărora s-a instituit sechestru asigurator.

S-a solicitat A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Iaşi – Direcţia Regională Vamală Iaşi evaluarea prejudiciului produs Statului Român ca urmare a deţinerii şi transportului cantităţii de 1990 pachete ţigări, provenind din contrabandă rezultând un prejudiciu produs prin neachitarea valorii în vamă, a taxelor, accizelor şi TVA ce se ridică la suma de 22.195 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*