Comuna suceveană Panaci devine în acest week-end punctul de atracție al întregii comunități locale și nu numai. Locuitorii comunei, dar și cei din întreg bazinul Dornelor sunt invitați să participe sâmbătă, 2 iulie 2016, începând cu ora 17.00, la Festivalul „Șezătorii”, eveniment aflat la cea de a IV a ediție.
Deschiderea oficială va fi făcută de către primarul comunei, Vasile Cozan, iar programul manifestării este unul pregătit cu minutiozitate pentru localnici,fiind unul de sărbătoare a localității.
Ansamblul „Busuiocul” din Pelinia- Republica Moldova va susține un recital de cântece și dansuri. Punctul de atracție al zilei va fi expunerea produselor tradiționale, degustarea și jurizarea lor, iar cei mai buni „bucătari” vor fi premiați.
Duminica, 3 iulie 2016, începând cu ora 10.00 manifestările vor începe cu Sfânta Liturghie, apoi la sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Primăria și Consiliul Local au pregătit pentru „Nunta de aur” a acestor familii diplome, premii și un pahar de șampanie.
La ora 13.00 are loc deschiderea oficiala a Zilei Panaciului, editia a XIII -a. Programul acestei zile cuprinde un spectacol folcloric în cadrul căruia a fost invitat special cunoscutul interpret de muzică populară, Cristian Pomohaci.
Pe scenă vor mai urca și alte nume cunoscute și renumite ale folcorului între care Teodora Zelincă, Adriana Bucevschi, Corina Irod, Roata Pamfil, Ioana Moraru, Lupascu Cornelia, Dinu Robu, Laura Erhan şi Ionuţ Candrea dar și două ansambluri folclorice: „Izvorașul” și „Floricica” din județul Harghita.
Lor li se alătură interpreți și formații artistice locale dar și din Botuș precum și din zona Dornelor. Invitați la Zilele comunei Panaci sunt două ansambluri folclorice din comuna Pelinia din Republica Moldova, comuna cu care duminică, reprezentanții UAT Panaci vor semna un acord de înfrățire.