Elevii de clasa a VIII-a din județul Suceava au susținut, luni, prima probă a Evaluării Naționale, respectiv cea de limba română, în cele 166 de centre de examen.
La examenul de evaluare națională sunt înscriși 6678 de elevi absolvenți de clasa a VIII a. Sunt patru cazuri speciale : trei candidați au solicitat prelungirea cu o oră a examenului, iar un candidat a avut subiect special tipărit cu litere mari.
Cei care au avut aceste solicitări speciale au certificate de adaptare curriculară.
![]()
La proba scrisă la limba și literatura română din data de 27.06.2016 au fost prezenți 6498 de elevi și 180 de absenți.
La examenul de evaluare națională pentru elevii din clasa a VIII a tezele se vor corecta în alt județ evaluator. Județul Suceava a organizat două centre de evaluare pentru tezele din alt județ stabilit de către MENCȘ.
Examenul de evaluare națională 2016 pentru elevii de clasa a VIII a are următorul calendar :
Luni, 27 iunie 2016, elevii claselor a VIII a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Miercuri, 29 iunie 2016 va avea loc proba scrisă la matematică
Rezultatele vor fi afișate la data de 1 iulie 2016, zi în care pot fi depuse contestații
Rezultatele finale vor fi publicate marți, 5 iulie 2016







