Locul unei viitoare biserici din lemn a fost sfințit, sâmbătă, la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Slujba a fost oficiată de IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a binecuvântat acest gând al părintelui stareț și al obștii sihăstrene.
Locul acestei biserici va fi în vechiul cimitir al părinților sihaștri, situat în poiana din fața bisericii cu hramul Buna Vestire. În 1754, când s-a început ridicarea bisericii din piatră, părăsită peste jumătate de secol, dar pe locul căreia a fost refăcută între anii 1990-1996, vechea și mică biserică din lemn a fost strămutată în livada cu meri, mai apoi cimitir al părinților sihaștri.
Între timp, urmele bisericuței din lemn s-au pierdut, ca și reperele mormintelor monahilor. Potrivit starețului Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandrit Nectarie Clinci, pentru a se arăta „cinstirea față de părinții care s-au nevoit aici, la Sihăstria Putnei, și au sfințit acest loc, s-a înfiripat acest gând a ridica o nouă biserică, tot din lemn, care să marcheze locul vechiului cimitir. Să amintim și că Sfânta Masa a viitoarei bisericuțe va fi construită în jurul pietrei mesei de altar de la biserica Buna Vestire, piatră recuperată în 1990 și păstrată până astăzi”.
Hramurile bisericii a cărei piatră de temelie s-a pus sâmbătă sunt Sfinții Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan recent, trecuți în rândul sfinților și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, a cărui naștere a fost serbată cu o zi înainte, respectiv 24 iunie.
„Și cum astăzi se încheie, din punct de vedere liturgic, praznicul Rusaliilor, rugăm pe Duhul cel Preasfânt să întărească pe toți lucrătorii la această zidire, să răsplătească pe ctitori și ajutători, și să adumbrească pe toți cei care se vor ruga și vor cere ajutorul lui Dumnezeu în acest nou locaș de preaslăvire a Domnul, cel preaslăvit întru sfinții Săi”, a mai spus starețul mănăstiri.
Imediat după scandalul produs de apariția melodiei trupei Taxi- Despre smerenie, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei spunea, pentru SuceavaNews, că „noi am constatat că omul când este păcătos simte nevoia să se roage într-o bisericuță mică…să-l simtă pe Dumnezeu mai aproape. Catedralele și bisericile mari îți dau impresia că Dumnezeu este sus, este departe. Nu este așa…Faptul că nu ești aproape de Dumnezeu prin pocăință și prin spovedanie, prin rugăcine, prin mergerea la sfânta liturghie, ai frica aceasta de a merge în bisericile mari, în catedrale..Și îi înțeleg și pe oamenii aceștia”, a spus înalta față monahală.
Lăcașul din cult va fi deschis zilnic pentru oricine dorește să se roage și să se închine așa cum este deschisă fiecare biserică din incinta complexului monahal.