Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Starețul Mănăstirii Bogdana de la Rădăuți: Orașul nostru arată deplorabil, mai ales în perioada aceasta de vară când vin turiștii și se duce vestea peste tot

consiliu local radauti (8)Starețul Mănăstirii Bogdana Rădăuți, arhimandrit Iustin Dragomir, a făcut, joi, la ședința de constituire a noului deliberativ local și de investire a primarului Nistor Tătar de la Rădăuți, un apel la înțelepciune, susținând că jurământul de credință se face în fața lui Dumnezeu. Înalta față monahală a arătat că și în urmă cu 4 ani, aleșii au jurat, dar s-a ajuns ca să nu mai fie Consiliu Local, iar cei care au avut de suferit au fost locuitorii municipiului Rădăuți.
like-facebook
Am văzut la domnul primar și domnii consilieri un jurământ depus și în scriptură spune ,<faceți jurăminte și vă țineți de ele>, pentru că noi avem o experiență amară atât la nivel local cât și la nivel național, fac fel de fel de proiecte când se duc în campanie electorală. Se fac aceste jurăminte care nu se fac în fața oamenilor,jurămintele sunt puse cu mâna pe constituție și pe sfânta scriptură. Jurământul se face în fața lui Dumnezeu. Noi am avut din nefericire, nu știu motivul care a fost, dar am avut dupăasemenea jurământ depus acum 4 ani, ne-am trezit fără Consiliu Local. Desigur, între dvr. sunt fel de fel de contradicții, păreri, proiecte, dar consecințele sunt ale populației.Vă dau un exemplu: la Mănăstirea Bogdana aveam nevoie de un act care trebuia eliberat de primărie și a trebuit să ajung la primul ministru pentru aprobare pentru că că Constituția nu prevede ca o altă persoană să semnez în locul primarului chiar dacă îi ține locul. De aceea, rugămintea noastră, a acelora care am ales, pentru că am participat și eu la vot, înainte de a vă felicita, a fost rugăciunea de mulțumire făcute pentru primar și consilierii locali, să mulțumim lui Dumneeu că cetățenii și-au pus încrederea în dvr. Noi dorim de la dvr.unitate și o prioritate a programelor sau a nevoilor comunității.La Mănăstire mulți din dvr.veniți și vă exprimați dorințele și ceea ce trebuie făcut în oraș.Nu este treaba starețului nici de a interveni cu ideile oamenilor sau cu nevoile oamenilor dar este bine să fiți aproape de locuitori. Asta ne dorim noi”,  a spus părintele Iustin.

Starețul Mănăstirii Bogdana s-a arătat nemulțumit de modul în care arată orașul în ce privește curățenia.

„Sunt anumite priorități și lasă de dorit. Este un oraș prin care trece foarte mulți turiști și oameni de valoare, oameni de cultură, politici și străini. Nu știu numărul turiștilor dar mă refer aici la cei care trec pe la mănăstire. Am văzut și m-am bucurat. Am văzut programul cu Festivalul Arcanul-Zilele municipiului Rădăuți, care, credem noi, intrăm în normalitate pentru că zilele orașului încep cu zilele sfântului respectiv. Noi vă dorim dincolo de sănătate, să aveți multă înțelepciune. Spuneam și la celălalt Consiliu când a ajuns în criză și neînțelegeri între ei să fie foarte atenți și să spun și dvr.să fiți atenți pentru că sunteți oameni gospodari, cu carte, toți sunteți familiști buni, căsătoriți. Orașul a considerat că valorile sunteți dvr.,cei de aici,cei care ați fost aleși,dar de aici ca să ajungeți la contradicții ar trebui să țineți cont de faptul că în spatele dvr.sunt părinții,alături-soțiile și în urmă sunt copii .De la neînțelegri poate să apară ură între familii pentru că noi știm lucrul acesta pentru că vin și se plâng la noi. De acea să evitați lucrurile acestea.Este bine să vă înțelegeți cu ideile dvr. care le considerați prioritare”, a mai arătat părintele Iustin.

Domnia sa a atras atenția deliberativului local că cetățenii se plâng că orașul nu este curat.

„Din câte am auzit de la cetățeni, ei sunt foarte nemulțumiți de curățenia din oraș. Orașul nostru arată deplorabil, mai ales în perioada aceasta de vară când vin turiștii și se duce vestea peste tot. Căutăm și noi să facem ce putem ca mănăstire pentru cinstea orașului și este bine și dvr. să punem să ne unim cu toții pentru că, nu știu dacă eu am dreptate sau nu, am auzit unii politicieni locali că se face politică, prima dată am crezut că politica se face la București, aici este administrația, dar acum am ajuns la concluzia că politica se face la Bruxellles și noi ne aliniem așa cum se aliniază elevii la școală. Să vă dea Dumnezeu pace și înțelegere să fie spre binele orașului nostru!”, a conchis starețul Mănăstirii Bogdana.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*