Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Bătrână de 90 de ani prădată de două persoane. Cum au păcălit-o

batranaO bătrână de 90 de ani a anunțat polițiștii din Ipotești după ce, luni după-amiază, a fost prădată de două persoane.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 20.06.2016, în jurul orei 15.00, un bărbat de 47 de ani şi o femeie de 40 de ani, ambii din comuna Boroaia s-au deplasat pe raza comunei şi sub pretextul colectării unor fonduri, folosindu-se de documente false, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate, de 90 de ani, unde au primit suma de 100 de lei cu titlu de donaţie, însă, profitând de vârsta înaintată a persoanei vătămate, într-un moment de neatenţie, bărbatul i-a sustras dintr-o poşetă suma de 211 lei.

like-facebookÎn urma efectuării de verificări cei doi au fost identificaţi iar polițiștii au gasit asupra lor suma de 311 lei şi documentele folosite pentru comiterea infracţiunilor.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,furt”, „înşelăciune”, „fals”, „uz de fals” şi „violare de domiciliu”, ce va fi soluționat procedural. Poliţiştii atrag atenţia asupra pericolelor generate de facilitarea accesului în locuinţă a unor persoane necunoscute care afişează diferite calităţi. De multe ori aceste persoane au intenţii infracţionale, iar victimele, în general persoane vârstnice, nu pot furniza detalii sau date în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciilor”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*