Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, locul I pentru rezultatele obținute în combaterea corupției

parchet suceavaÎn perioada 8 — 10 iunie 2016 a fost organizată la Constanța, sub egida Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu Direcția Generală Anticorupție și Inspectoratul General al Poliției Române, convocarea profesională cu tema ‘Investigarea infracțiunilor de corupție și a conflictelor de interese’.

La întâlnire, care a avut caracter regional, au participat 11 parchete de pe lângă tribunale, din zona Moldovei și a Dobrogei.

like-facebookParchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost desemnat câștigător al locului I, titlul obținut reprezentând recunoașterea rezultatelor obținute în eforturile de combatere a infracțiunilor de corupție, precum și a infracțiunilor economico — financiare derivate, respectiv evaziune fiscală și spălare de bani.

A fost apreciată proactivitatea procurorilor unității noastre și a organelor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Suceava. Totodată, atingerea obiectivelor din Strategia Locală de combatere a infracțiunilor de corupție, ca parte a Strategiei Naționale, precum și combaterea infracționalității din cadrul domeniilor prioritare ale Ministerului Public au reprezentat rezultatul unei eficiente cooperări interinstituționale și al eforturilor conjugate ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu Direcția Generală Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Suceava, Direcția de Informații și Protecție Internă, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Direcția Generală Antifraudă Fiscală. Având în vedere această distincție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava va participa la întâlnirea națională, cu aceeași temă, care se va organiza în a doua jumătate a anului 2016”, susține prim procurorul Lucian Stănescu.

 


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Simona says:

    Ce gluma buna!! Asta l-a acoperit pe procurorul Cazac si ambii au acoperit musamalizarea accidentului in care a murit tatal meu, facuta de militianul Cironei!
    Eu nici n-am fost chemata de catre organul de cercetare penala sa dau declaratie, desi exista o ordonanta prin care se cerea acest lucru!!! Si uite asa au bagat rapid dosarul in instanta cand le-am trimis dovada (filmarea) care arata masina de militie 112 care a asistat la accident, militienii de fata permitand inlaturarea probelor de la fata locului (pantofii tatalui meu sariti din picioare) si tararea victimei pe asfalt!!!
    Nu tu lista cu apelurile la 112, nu tu filmarea de pe camera din zona a politiei locale, nu tu audierea asa zisilor martori – toate mi-au fost respinse de judecatoarea Bondar! Grefiera nu mi-a dat copie (cand i-am cerut) dupa declaratia data in fata instantei unde acuzam de musamalizare militianul, procurorul, prim procurorul acoperiti fiind de avocatul nostru (care mi-a recunoscut musamalizarea)! Deci la dosar, daca exista declaratiile acestea de care zic (si ar trebui sa existe!) cea care ar fi trebuit s-o dau organului de cercetare penala si cea data in fata instantei, acestea sunt mincinoase si cu semnatura falsa!
    Victima aruncata la cca 20 m, rotita in aer si cu pantofii sariti din picioare, splina rupta, humerus si femur fracturate, iar soferul vinovat a fost gasit cu doar 46 km/h, desi avea in jur de 70 km/h dupa cum mi-a zis avocatul dupa ce consultase alt expert!!!

    In Romania NU exista justitie!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*