Duminică, în timp ce conducea autoturismul, pe DC Probota – Poienari din orașul Dolhasca, un localnic de 40 de ani, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere de 19 ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei, care a fost transportată cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.