O femeie de 77 de ani, din municipiul Suceava, a fost înşelată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu suma de 11.500 lei prin metoda ”accidentul”.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 11 iunie 2016, după ora 23.00, victima a fost sunată de o persoană necunoscută care s-a recomandat ca fiind avocat şi care a indus-o în eroare cu privire la faptul că fiul ei, a provocat un accident cu maşina personală în centrul localităţii, victima suferind leziuni grave, iar pentru a evita consecințele penale, fiul ei trebuie să achite suma de 15.000 lei.
Astfel, în jurul orei 02.00, la locuința persoanei vătămată s-a prezentat un tânăr necunoscut, căreia victima i-a înmânat un plic cu suma de 11.500 lei, pe tot parcursul activității, femeia discutând la telefon cu presupusul avocat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, potrivit polițiștilor suceveni.