Președintele organizației PNL Rădăuți, Cătălin Miron, care a pierdut la alegerile locale de duminică în favoarea contracandidatului său, Nistor Tătar, a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au dat votul de încredere.
Miron s-a arătat revoltat, însă, că o parte dintre rădăuțeni și-au vândut votul, spune el.
„Vreau sa le multumesc rădăuțenilor care au mers la vot din convingerea ca si orasul nostru poate deveni un oras european , un oras in care sa ti doresti cu adevarat sa locuiești. Nu consider ca trebuie sa le multumesc acelor rădăuțeni care si-au vândut votul pentru o ciorba la un restaurant din Radauti sau acelor rădăuțeni care au considerat ca votul lor valorează 10 euro . Mulțumesc echipei care a fost și este alături de mine”, a precizat Miron.
Nistor Tătar, candidatul PSD la Primăria municipiului Rădăuți, a obținut șefia unității administrativ teritoriale în urma alegerilor de duminică. El a obținut 28% din voturi, fiind urmat de Cătălin Miron, candidatul PNL, cu 20,56%, iar Constantin Boliacu, candidatul ALDE, a obținut 20,18%.
Pentru Consiliul Local, PSD va avea 7 consilieri, PNL 5, ALDE 3, UpR 2, iar PMP 2.