Joi 31 Octombrie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO! Mașina unui candidat PNL, distrusă într-un accident

accident PNL (1)Mașina unui candidat PNL a fost distrusă într-un accident de circulație care a avut loc, în noaptea de luni spre marți.
Constantin Cosmaciuc, candidatul PNL la Primăria Pojorâta, se deplasa cu autoturismul proprietate personala pe drumul judetean 175 A  Izvorul Alb din direcția Câmpululung Moldovenesc spre Pojorâta.

În momentul în care se afla pe artera de circulație din apropierea  bisericii a fost lovit din lateral de către un microbuz Mercedes Vito, condus de pădurarul Vasile Frâncu. În urma impactului, ambii au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, dar în urma investigațiilor, cadrele medicale au constatat că pădurarul nu are nimic și a plecat acasă.
accident PNL (2)În schimb, Constantin Cosmaciuc a fost diagnosticat cu contuzii la cap, urmând a fi în continuare sub supraveghere medicală. Cercetările au fost preluate de către Poliția Rutieră  Câmpulung Moldovenesc.
Coincidență sau nu, Constantin Cosmaciuc, candidatul PNL la funcția de primar al comunei sucevene Pojorâta, este un opozant al tăierilor ilegale de pădure.
Numele pădurarului figurează într-o anchetă internă a Direcției Silvice Suceava privind defrișări ilegale de arbori din zona pârâul Limpede, perimetru care se află ceva mai sus de Izvorul Alb.
like-facebook
„În timp ce conducea autoutilitara, pe str. Izvorul Alb, din municipiul C-lung Moldovenesc, din motive necunoscute, un tânăr de 29 de ani, din comuna Fundu Moldovei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Pojorâta. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.accident PNL (3)

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*