Un tânăr beat, în vârstă de 19 ani, s-a răsturnat cu mașina, duminică seară, într-un pârâu din Marginea.
Polițiștii susțin că la fața locului au identificat pe un drum comunal neclasificat, autoturismul avariat și căzut în albia unui pârâu și pe conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, localnic.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.