Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Dramă! O asistentă medicală a murit de meningită

alexandra lazarO tânără de 26 de ani, din Frasin, a murit de meningită. Tânăra era asistentă medicală la Spitalul Orășenesc Gura Humorului și, spun rudele, ar fi luat un virus de meningită de chiar din spital.

Chiar și așa, acestea nu au cerut vreo anchetă în acest sens. Alexandra Lazăr a fost înmormântată chiar în preajma Paștelui. Cu o săptămână înainte de ziua fatidică, Alexandrei i s-a făcut rău în timp ce era la spital, fiind internată apoi la Spitalul Județean „Sf Ioan cel Nou” din Suceava, însă starea de sănătate nu dădea semne că s-ar îmbunătăți nici după aproape o săptămână de tratamente pe patul de spital. Părinții și soțul au decis să o transfere la un spital din Iași, însă din nefericire, în aceeași zi, spre seară, Alexandra a decedat.

like-facebookÎi plăcea să facă voluntariat și chiar a făcut numeroase ore la spitalul din Gura Humorului. A fost angajată pentru că era un asistent medical model. Se căsătorise în toamna anului trecut și era o femeie fericită. Am fost colege la Școala Postliceală Sanitară din Suceava însă eu am preferat să mă orientez spre un alt loc de muncă”, ne-a spus o fostă colegă a Alexandrei.

Meningita reprezintă inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul şi coloana vertebrală, şi este cauzată frecvent de o bacteria sau un virus.

Infecţiile apar mai des în rândul copiilor,a adolescenţilor sau adulţilor tineri, însă riscul există şi pentru persoanele vârstnice sau cele care au un sistem imunitar slăbit.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*