Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Droguri transportate de doi soți cu un microbuz din Suceava

retinut prinsDoi soți au transportat droguri de risc cu ajutorul unui microbuz care aparține unei firme din Suceava. Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, miercuri, aceștia, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR- Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași, au efectuat o acțiune vizând prinderea în flagrant a unor persoane, specializate în traficul internațional de droguri de risc (cannabis) pe destinația Spania-România.

like-facebookAnchetatorii susțin că în perioada septembrie 2015 — 17 mai 2016, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, Ciobotaru Nicușor împreună cu alte persoane au procurat din localitatea Valencia, Spania și au introdus în țară, fără drept, mai multe colete conținând disimulate cantități importante de cannabis (de ordinul kilogramelor) pe care le-a deținut, fără drept, la locuința sa din localitatea Drăgușeni, județul Iași și ulterior comercializat en-gros pe piață ilicită din municipiul Iași atât personal cât și prin intermediul soției sale, Ciobotaru Mihaela, obținând astfel un beneficiu material injust.

La data de 07 mai 2016 inculpatul Ciobotaru Nicușor s-a deplasat din România în Spania, localitatea Valencia de unde a procurat contra sumei de 21.000 euro, cantitatea de cca. 6 kilograme cannabis, drog de risc, pe care a disimulat-o într-un nou colet, printre alte bunuri, pe care l-a expediat la data de 14.05.2016 în România prin intermediul unui microbuz aparținând unei firme de transport din Suceava, având ca destinatar pe inculpata Ciobotaru Mihaela.

După ridicarea coletului, inculpata Ciobotaru Mihaela s-a deplasat din localitatea Negrești, jud. Vaslui spre localitatea Drăgușeni, județul Iași unde a fost prinsă în flagrant ]n timp ce transporta coletul conținând cantitatea de 5.750 kg cannabis.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpaților a fost descoperită cantitatea de 670,2 grame rezină de cannabis (masă netă) și cantitatea de 14,93 grame cannabis (aflată în alt colet introdus, în mod fraudulos, în țară în perioada anterioară), deținute în vederea comercializării pe piața ilicită din municipiul Iași și 2 cântare electronice folosite la cântărirea drogurilor.

De asemenea în locuința inculpaților au fost descoperite sumele de 11.980 euro și 7110 lei obținute de către inculpați din comercializarea drogurilor de risc pe piața ilicită din municipiul Iași.

Procurorii D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial Iași au dispus luarea măsurii preventive a reținerii față de inculpații Ciobotaru Nicușor și Ciobotaru Mihaela.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*