Un copil, în vârstă de 11 ani, din Mitocu Dragomirnei, a ajuns, sâmbătă, de urgență la spital după ce a căzut de pe un acoperiș.
El s-a urcat pe acoperișul unei anexe din gospodăria părinților și a construit un adăpost pentru porumbei. Într-o clipă de neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri.
Un echipaj SMURD l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism antebraț stâng prin cădere și contuzie șold stâng, apoi i-au acordat îngrijiri medicale.