Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Trei bărbați din Bangladesh au încercat să treacă ilegal frontiera Siret. Ce voiau să facă

imigrantiTrei bărbați din Bangladesh au fost prinși în noaptea de vineri spre sâmbătă, de polițiștii de frontieră Siret în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat.

Polițiștii au observat, cu ajutorul aparaturii din dotare, trei persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera de stat către interiorul ţării, pe direcţia localităţii Siret.  Imediat un echipaj mobil s-a deplasat în zona respectivă, ocazie cu care au constatat că persoanele în cauză, de sex masculin, nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenta în zona, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.
like-facebook
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre trei bărbaţi din Bangladesh, cu vârste cuprinse între19 şi 34 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat din Ucraina în România. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie dintre Comunitatea Europeană şi Ucraina, cetăţenii din Bangladesh au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*