Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Lumina sfântă de la Ierusalim ajunge și la Suceava

inviereCu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2016, o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special, închiriat de Patriarhie.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.
like-facebook
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul tării sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul internațional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 30 aprilie 2016, la orele 18.30, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim.

De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă în Transilvania și Banat cu două avioane de mici dimensiuni la Satu-Mare (cu escală la Cluj-Napoca) și Timișoara pentru clerul și credincioșii ortodocși, iar un alt avion va duce Lumina Sfântă la Bacău și Suceava, pentru Moldova și Bucovina.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*