Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Taxele locale nu vor crește la Suceava în 2017. Lungu: De 10 ani avem aceleaşi taxe şi impozite locale

cl suceavaConsiliul Local Suceava a aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2017. Primarul Ion Lungu susține că pentru anul 2017 s-au stabilit taxele și impozitele locale conform prevederilor Legii 227/2015-privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că majoritatea contribuabililor, atât persoanele juridice cât și persoane fizice, manifestă dificultăți ecnomico-financiare, consider că este oportun să menținem în anul fiscal 2017, același nivel al impozitelor și taxelor locale, ca și în anul fiscal 2016”,  a spus Lungu.

like-facebookPotrivit aceluiași act normativ, tot pentru anul viitor, Executivul propune și acordarea unor facilități fiscale, respectiv acordarea unei bonificații de 10% pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, a impozitului pe mijloace de transport, datorate pentru întregul an de către persoanele fizice și juridice, până la primul termen de plată a anului fiscal.

„La nivelul Primăriei municipiului Suceava, de 10 ani avem aceleaşi taxe şi impozite locale. Aceasta dacă ne referim la cele de bază, impozite pe clădiri, în primul rând. Desigur, au fost nişte modificări, la impozitul pe teren, dar nu din cauza Primăriei, ci au fost modificări făcute de Guvern”, a mai spus edilul Sucevei.

Proiectul de hotărâre a avut votul aleșilor locali, însă dacă Guvernul va veni cu alte reglementări, acesta ar putea fi modificat. Lungu ţine să precizeze că în municipiul Suceava, noile prevederi ale Codului fiscal nu au creat probleme, cum s-a întâmplat în alte municipii din ţară.

„La impozitul pe clădiri s-a lucrat cu acei coeficienţi, în aşa fel încât, în valori absolute, acesta sărmană al nivelul anului 2015. Astfel, pentru o garsonieră se plăteşte 64 de lei pe an, iar pentru un apartament cu 4 camere -193 de lei, respectiv cu 1 leu mai puţin decât în anul 2015. În baza aceluiaşi calcul, sucevenii care locuiesc în apartamente cu 2 camere sau apartamente cu 3 camere au de achita aceeaşi sumă ca şi în anul trecut”, a spus Lungu.

Pentru clădirile rezidențiale și cele aflate în proprietatea persoanelor fizice, coeficientul de creștere este de 0,08%. Valoarea impozabilă a clădirilor se reduce în funcție de vechimea acestora – cu 50% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani, cu 30% la clădirile cu vechime între 50 și 100 de ani, cu 10% pentru clădirile între 30 și 50 de ani.

La clădirile rezidențiale persoane fizice se aplică un coeficient de 0,2 % asupra valorii, acesta rezultând dintr-un calcul al unor evaluatori independenți. În ce privește impozitele și taxele pe clădirile aparținând persoanelor juridice, creșterea pentru clădiri rezidențiale este de 0,2%, pentru cele nerezidențiale de 1,3% iar pentru cele care au folosință în domeniul agricol de 0,4%.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*