Un copil din asistență maternală a câștigat premiul cel mare la Concursul de desene inițiat de către un hipermarket din Suceava: o excursie trei zile și două nopți la Paris, în țara desenelor animate: Disney Land.
Stelian Coca, în vârstă de 10 ani, este elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Sf. Ilie din com. Șcheia, județul Suceava. Se află în grija asistentului maternal profesionist, doamna Marțineac Elena de la vârsta de un an, este un copil ca mulți alții, care a îndrăgit cartea, este talentat la desen, îi place să joace fotbal și este pasionat de tractor. Visează să devina ”șofer de tir” , vis firesc la această vârstă.
A participat la mai multe concursuri de desen, este premiant din clasa I, ține legătura cu mama care îl vizitează când are posibilitatea.
Printre desenele trimise de Școala Gimnazială Sf. Ilie, la concurs s-a aflat și desenul lui Stelian iar de data aceasta, din 8000 de desene, al lui a primit marele premiu.