Echipa liberală condusă de senatorul Gheorghe Flutur are în atenție proiecte de promovare a Bucovinei pentru a recupera promovarea modestă făcută în această perioadă, spun liberalii. Totodată, liderul PNL dă asigurări că nici celelalte domenii nu vor fi omise.
„Unul din proiectele mari este cel legat de asocierea cu județul Botoșani, un proiect de anvergură la care împreună domnul Lungu și cu colegi din Botoșani am discutat deja și punem bazele unei Asociații Intercomunitare Suceava-Botoșani, pentru un mare proiect european de pe lista președintelui Comisiei Europene. Apoi, proiecte de turism cum ar fi „Suceava-Ținutul mănăstiriror”, „Suceava-leagănul Mușatinilor-acasă la cel mai mare român”, „Bucovina-perla Nordului” va trebui să intre în promovare în perioada următoare, și apoi o serie de proiecte de dezvolare a turismului între care „Bucovina tradițională”, „Ai verde în Bucovina”, „Fălticeni-poartă de intrare în Bucovina”. Lor li se alătură proiectele culturale „Paștele în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina” care vor fi promovate în forță în continuare. Vă asigur că nu vom uita nicicum proiectele din domeniile de bază cum ar fi sănătatea- cred că aici am făcut ceva la investițiile în sănătate și trebuie făcut mai mult; educația-legătura cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava care va trebui să devină partenerul zilnic al CJ în promovarea proiectelor europene. M-am uitat pe proiecte depuse la UE, Suceava nu are decât un proiect, Iașul are peste 100. Nu se poate așa ceva! Va trebui intrat ofensiv în depunerea de proiecte pe bani europeni. O grijă deosebită pentru românii din Diaspora, Suceava trebuie să fie foarte atentă la vocea românilor care sunt plecați și care așteaptă modernizarea județului și locuri de muncă, tineret-priorități, pensionarii-problemele sociale- cei săraci să facem o inventariere a ce înseamnă sărăcia și trebuie ajutați și luați în evidență”, a conchis Flutur.
Flutur: PNL e pregătit să guverneze județul Suceava
Președintele organizației județene a PNL Suceava a detaliat viziunea echipei cu care pleacă la drum pentru Consiliul Județean. Liderul liberal a spus că va avea o nouă viziune a programului electoral, respectiv o ofensivă a Nordului Moldovei în ce privește dezvoltarea. Liderul liberal a căutat să includă în program toate domeniile din județ, accentuându-le pe cele care au fost afectate în acești ani.
„De data aceasta vom avea o viziune nouă, regională, o ofensivă a nordului Moldovei în ce ce privește dezvoltarea. Toate proiectele vor avea această direcție pentru că simțim că este nevoie de așa ceva, mai multă Europă trebuie în Moldova, mai spre vest, să eliminăm dacă se poate dintre județele Moldovei și Ardeal. Este o nedreptate, dacă ne gândim numai la PIB, la veniturile pe cap de locuitor care sunt mai mici în această parte de țară și noi trebuie să venim cu rețeta care să rezolve această problemă”, a spus Flutur.
„Vor găsi în mine un partener toții primarii acestui județ”
Senatorul liberal a reamintit că va promova alături de echipa sa ,parteneriatele.
„Întind o mână și vreau să fac parteneriate cu toții primarii din județul Suceava, cu actualii și viitorii primari, indiferent de culoarea politică, socotesc că după alegeri trebuie lăsată lupta politică și să intrăm la reconstrucție și la repornirea motoarelor în județul Suceava, indiferent de culoarea politică.Vor găsi în mine un partener toți primarii acestui județ. Parteneriat înseamnă și cu societatea civilă și cu organizațiile profesionale, cu agenții economici, cu județele vecine, cu regiuni din străinătate și cu orice formă asociativă sau o comunitate care poate să aducă prin parteneriat beneficii Sucevei”, a subliniat Flutur.
Potrivit senatorului liberal, Consiliul Județean Suceava va trebui să se aplece și „în mandatul meu categoric se va întâmpla asta, să apere mai mult interesele locuitorilor acestui județ”.
Flutur a subliniat că sunt foarte multe probleme ale județului nesoluționate, multe trebuind să intre în procedură de urgență. Domnia sa a amintit că trebuie să se stea mai mult de vorbă cu populația din județ și de aflat problemele acesteia dar și găsit pârghii de rezolvare.
„Cred că va trebui să fie și garantez că va fi o conducere implicată, nu spectatoare la ce se întâmplă în acest județ. Mă refer aici, la investiții, la inițiative, la atragere de fonduri, la alocare de resurse, la medieri, la promovare,la stimulare și la asocieri. PNL e pregătit să guverneze județul Suceava. Am parcurs eu, personal, toate localitățile unitățile administrativ teritoriale din județ în precampanie.În momentul de față,am o imagine clară la ce se întâmplă în județ, la zi și actualizată. Le voi mai parcurge în campania electorală, garantat încă odată”, a mai spus Flutur.
Un accent deosebit va trebui pus pe crearea de locuri de muncă, o problemă reală nu numai a județului ci și a întregii țări, dar și pe promovarea Bucovinei, spune liderul liberal.
„Va trebui să relansăm brendul de promovare a Bucovinei. Lipsa locurilor de muncă, o știm și este mai acută ca oricând. Din păcate nu se promovează Bucovina, brandul pe care noi l-am lansat și va trebui să relansăm această promovare. Multe lucrări de investiții abandonate dar nu putem să mai asistăm la lucrări făcute 70-80 la sută cum este centura Sucevei sau pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc care stagnează sau se deteriorează pentru că anumite zone fie guvernamentale, fie locale au lăsat lucrurile cu frâna de mână trasă. Lipsa subvențiilor în agricultură, de șase luni de zile e un dezastru pentru fermieri sau cei care se pregătesc pentru anul următor .E vorba de comunicare cu autoritățile centrale și de solicitat grăbirea acestui lucru. Agențiile de Plăți sunt un fel de Mecca unde oamenii stau 7-8 ore la rând și nu este în regulă”, a mai spus Flutur.
Investițiile pe lista de priorități
Liderul liberal a amintit și faptul că județul Suceava este afectat puternic de secetă, fiind nevoie de pus în aplicare sistemul de irigații. Un al domeniu afectat este cel al infrastructurii rutiere care are de suferit de pe urma mașinilor de mare tonaj dar și reabilitarea drumurilor pentru care trebuie accesate fonduri europene dar și guvernamentale. Pe lista de priorități se află și finalizarea șoselei de centură a Sucevei. Flutur a spus că trebuie continuată cadastrarea suprafețelor de teren pe bani europeni care în prezent este blocată.
„ Zone întregi de pe Valea Siretului, Zvorâștea, Zamostea sau Grămești, de pe Valea Sucevei unde pânza de apă freatică a coborât foarte mult, au secat fântâni, și va trebui găsită și prioritizată o strategie de aducțiune de apă în zone unde astăzi se cară cu mașinile de pompieri sau cu sacaua să se rezolve problema. Să nu uităm de lipsa lemnului de foc la populație, sunt niște regulamente gândite prost.Acum în luna aprilie când animalelele urcă la munte, nu există posibilitatea de a vinde lemn de construcții ,să repari saivanele și împrejmuirile și nu este în regulă. Va trebui rezolvată problemă. Transportul de gabarit depășit va trebui regândit. Foarte multe drumuri se distrug din cauza acestuia, a încărcăturii pe osie. În Pasul Palma și veți vedea că drumul este covată făcut din cauza sutelor de tiruri care trec zilnic și vor trebui să găsim soluții înclusiv, încurajarea transportului pe calea ferată a materialelor grele. Și exploatarea balastierelor necorespunzătoare, irațională, nu se poate, sunt zone întregi afectate. Vă dau exemplu, în zona Rădăuți unde se exploatează din albia minoră a râului Suceava și prejudiciază pânza de apă freatică a locuitorilor din zonă. Lipsa investițiilor pentru prevenirea inundațiilor. Acum pe secetă trebuie făcute diguri. Din păcate județul Suceava are o sumă rușinoasă alocată pentru prevenirea inundațiilor, fiind unul din județele din țară cele mai expuse la inundații. Lipsa informațiilor privind absorția banilor europi …au fost întârziate ghidurile, tinerii știu puține lucruri cese poate face în perioada următoare cu banii europeni ,mai ales că nu funcționează Camerele Agricole. S-a tot vorbit de ele dar nu funcționează. Orașele mici sunt la pământ, au rămas în urma unor comune, au fost eligibile localitățile rurale dar nu și orașele mici, cum ar fi Vicovu de Sus, Dolhasca, Liteni, Cajvana, Milișăuți, Frasin, Broșteni…Trebuie grăbite investițiile, mai ales că se declanșeză referendumuri pentru revenirea la statutul de comună din cauza impozitelor foarte mari”, a spus Flutur.
Fostul șef al administrației județene în guvernul PDL, Flutur a amintit din nou că proiectul SMID este „o povară de nesuportat pentru primări și locuitorii din 61 de județe care sunt plătitoare la ANAF de dări din acest proiect promovat în 2002-2003”.
Măi bade,dar cine v-a impiedicat pre voi să faceţi toate astea când aţi fost la putere si aţi creat toate premisele si temeliile dezastrului pe care il invocati acuma,că rage după voi ,să veniţi să-l eradicaţi ?…
Ce promovare,ce “brend” ati facut voi?
Sa fie,oare brendul scris cu oi,pe dealuri?
Sa fie statuia de gheata pe care un bou care lipseste acuma de pe lista voia sa i-o faca lui Nuti,la baza unei partii (poate cea de la Campulung??)
Sa fie ,oare,”brend” al Bucovinei statuia oului gigantic,o mostra imensa de kitsch de partid,pe care nu mai stiti unde sa-l ascundeti acuma? Ori,poate ,molia din centru,asa-zisa “Bucovina Inaripata”,ştima aceea, tot din fibra de sticla,o ofensa la adresa unei foste capitale a Moldovei?
Pana la voi,nimeni nu a indraznit sa insulte memoria inaintasilor ridicand kitsch-ul la nivel de politica de partid si de stat,acuma aveti de gand sa ne furnizati noi portii de marlanie ambalata in lozinci,cf. manualul de mancat kkt al pdl,un fel de carticica orange a activistului magurean,cu diplome cumparate de la piata mica… V-ati intrebat ,vreodata,ce inseamna “monument de for public” ? Cele facute din fibra de sticla (!!!) se restaureaza sau se carpesc? Poate se resapeaza?
O sa incercati sa faceti monumente de for public,care sa promoveze Bucovina, si din materiale refolosibile,din rumegus,din slanina ,asa cum zice admiratoarea domnului Flutur,barda Maria Loghin-Suceava: “…in frumoasa Bucovină/cu aromă de slănină/de vin fiert si de jumari…?
Dupa ce ati distrus totul in urma voastra,inclusiv in judetul Suceava,dupa ce nici circul nu ati stiut sa-l asigurati decat ca surogat,esenta de kitsch-uri dupa modele ukrainene si sovietice de pervertire a tot ce este national,dupa ce ati incercat sa creati un model de dezvoltare bazat pe furt si minciuna,pe mafie si kurvasarie,pe ratacire morala si spirituala,acuma stiti,dar nu oricum ci la fix,ce trebuie facut !
Cel mai bun sfat pe care il puteti primi de la populatie este acela de a merge de pe prispa căsii ,unde inca mai haladuiati ieri ,ezact acolo unde va trimite rima – orice bucovinean o stie…
Toate scursurile lumii interlope,toti hotii cu CV confectionat pe intuneric,toti botosanenii esuati acasa la ei,vin aicea si ne invata cum sa fim,de ce sa fim,cum sa stam noi ca bucovineni…
Deoarece ei stiu,i-a invatat basescu&boc&flutur&balan&vasile ilie !
Ce sa-ti spun ,frate,neaparat o sa va si votam !