Un bărbat beat criță a fost prins, în noaptea de marți spre miercuri, de polițiștii din Marginea, la volanul unei mașini. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Arbore, în care se aflau ca pasageri alte 4 persoane.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal.