Un accident de circulație a avut loc sâmbătă seară, la Mălini. În timp ce conducea autoturismul pe DJ 209B, în comuna Mălini, o tânără de 26 de ani, din municipiul Fălticeni, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un arbore.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui tânăr de 21 de ani, din comuna Mălini, pasager în autoturism.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.