Cu câteva săptămâni în urmă, un copil de 10 ani din municipiul Suceava a demonstrat întregii comunităţi ce înseamnă responsabilitate şi spirit preventiv. Abordat de un necunoscut pentru a-l urma într-un vehicul, sub pretextul conducerii de la şcoală către casă, în baza unei pretinse discuţii anterioare cu mama minorului, copilul a refuzat categoric şi a informat de îndată conducerea şcolii şi poliţia. În scurt timp, datorită prezenţei de spirit a copilului, a fost identificat de poliţişti.
Tocmai datorită faptului că poliţiştii încurajează în permanenţă astfel de comportament şi promovează recomandări cu caracter preventiv, acest tânăr din municipiul Suceava de numai 10 ani a fost desemnat să fie poliţist pentru o zi şi să descopere câteva din tainele muncii de poliţie.
Însoţit de mama sa, copilul a executat alături de poliţişti acţiuni de patrulare pedestră şi auto, a participat la acţiuni de promovare a siguranţei rutiere şi a deprins din secretele identificării răufăcătorilor.
Echipat în ,,poliţist junior” – micul erou le-a prezentat celor peste 30 de colegi de clasă sediul IPJ Suceava şi laboratorul criminalistic.
Poliţiştii criminalişti i-au dăruit micuţului un echipament de protecţie utilizat la cercetarea locului faptei pentru a-i aminti peste ani de experienţa inedită.
Ulterior, în sala de festivităţi a inspectoratului micul poliţist a fost premiat de conducerea IPJ Suceava cu o cupă şi o diplomă de excelenţă, primind totodată rechizite şcolare.
La finalul unei zile încărcate de emoţie, tânărul şi-a manifestat recunoştinţa prin…muncă. Echipat în poliţist rutier şi însoţit de un ofiţer de poliţie a dirijat circulaţia în zona trecerii de pietoni din faţa IPJ Suceava ajutându-şi colegii de clasă dar şi noii camarazi poliţişti să treacă strada în condiţii de deplină siguranţă.
Sărbătorită alături de tineri energici şi de perspectivă, Ziua Poliţiei a însemnat pentru poliţiştii suceveni şi un moment deosebit de satisfacţie profesională, un moment care arată că promovarea conceptului preventiv este o soluţie viabilă pentru crearea unei societăţi civilizate şi sigure.
Data de 25 martie a fost desemnată ca Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002. La această dată se sărbătoreşte şi Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta. Ea este o constantă a societăţii umane, fiind una dintre cele mai vechi instituţii cunoscute.
În fiecare an, cu ocazia zilei de 25 martie, oamenii legii organizează diferite activităţi pentru a sărbători Ziua Poliţiei Române în compania populaţiei în slujba căreia se află, pentru a-şi serba eroii şi pentru a-i aprecia pe cei mai buni.
În acest an, pe lângă activităţile instituţionale şi de promovare organizate, IPJ Suceava a dorit să ofere şansa unui copil cu merite deosebite pentru deveni poliţist pentru o zi.