Și jandarmii sting luminile în cadrul acțiunii „Ora Pământului”

19 martie 2016

ora pamantuluiJandarmeria Suceava se alătură şi în acest an iniţiatorilor acţiunii internaţionale „Ora Pământului”, cu scopul atragerii atenţiei asupra problemelor de mediu actuale: poluarea, încălzirea globală şi folosirea resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie.

Astfel, în semn de susţinere, sâmbătă, 19 martie a.c., între orele 20.30 – 21.30, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va participa activ la acţiune, prin stingerea luminilor şi oprirea aparaturii electronice din clădire, excepţie făcând doar sistemul comunicaţional şi dispeceratul unităţii pentru a nu afecta capacitatea operaţională şi misiunile ce revin instituţiei.

like-facebookJandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României”.

Având în vedere aceste aspecte, conducerea Jandarmeriei Române a lansat un apel la adresa tuturor jandarmilor, şi nu numai, de a participa sâmbătă 19 martie a.c., în intervalul orar 20.30 – 21.30, la acţiunea „Ora Pământului”,, prin stingerea luminilor care nu sunt necesare şi prin deconectarea aparatelor electronice”.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia