Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Directorul medical al Spitalului Județean Suceava: Nu se poate vorbi de o infecție intraspitalicească

tiberius bradatanDirectorul medical al Spitalului Județean Suceava, medicul Tiberius Brădățan, susține că nu există nicio infecție intraspitalicească la Spitalul Județean Suceava. Asta deși Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunțat că a descoperit o bacterie periculoasă la Spitalul Județean Suceava. Este vorba despre bacteria Pseudomonas spp care a fost descoperită în 60% dintre probele recoltate săptămâna trecută din secţiile neonatologie şi obstetrică-ginecologie ale Spitalului Judeţean Suceava. Bacteria ar fi fost depistată după moartea a doi bebeluși.

Nu se poate vorbi de o infecție intraspitalicească. Infecțiile intraspitalicești sunt infecții cu germeni polichimiorezistenți spunem noi, adică rezistenți la mai multe categorii, dacă nu chiar la toate categoriile de antibiotice cu care putem noi trata o anumită afecțiune”, a declarat Brădățan.

like-facebookEl a precizat că s-au prelevat probe care au fost trimise către Institutul Cantacuzino și se așteaptă rezultatele. Maternitatea din cadrul Spitalului Județean Suceava este, însă, una extrem de modernă și curată, fiind modernizată în urmă cu câțiva ani.

Bacteria Pseudomonas spp  este rezistentă la antibiotice și se dezvoltă foarte bine acolo unde găseşte umezeală: în jurul chiuvetelor, la băi.

DSP a descoperit o bacterie periculoasă la Spitalul Judeţean Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*