O suceveancă de 42 de ani și soțul ei italian de 56 de ani și-au încercat norocul la show-ul culinar „Chefi la cuțite”. Pregătiți și siguri pe ei, Cristina Adochiței și Luigi Brambilla au pregătit scoici, respectiv paste, dar cu preparatele lor nu au reușit, din păcate, să treacă mai departe în concurs.
„V-ați ales o rețetă pe care nu o puteți scoate într-o oră”, i-a spus chef Florin Dumitrescu Cristinei.
Povestea Cristinei este una înduioșătoare. S-a căsătorit la 18 ani și a făcut o fetiță, dar din cauza neînțelegerilor cu soțul său a decis să se despartă. din păcate, a pierdut custodia fetiței („familia lui era mai înstărită și a reușit să o câștige”, a spus Cristina).
Când fata a devenit majoră și-a căutat mama, în Italia, și a rugat-o să o ia la ea. „Mi-am luat două săptămâni libere, i-am luat bilet și am stat numai cu ea”, a spus suceveanca.