Liderul organizației județene a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu a auzit de plecarea a 52 de organizații din vechiul PNL la ALDE. El a ținut să sublinieze că o asemenea declarație poate fi interpretată ca „o glumă a cuiva”, făcând referire la deputatul Alexandru Băișanu.
„Vă spuneam că noi am închis lista candidaturilor peste tot. Candidații sunt și președinți ai organizațiilor noastre. Cred că este o glumă sau mă rog, acum trebuie să luăm în calcul orice în perioada de campanie electorală sau de precampanie. Nu vreau să comentez. PNL este un partid extrem de serios, cu un program foarte clar și din punctul ăsta de vedere aveți toată garanția că vin oameni aici, strângem rândurile și nu e vorba de plecări de organizații. Cred că este o glumă a cuiva”, a spus Flutur.
Liderul interimar al ALDE, deputatul Alexandru Ștefan Băișanu, declara miercuri că 52 de organizații din vechiul PNL au trecut la formațiunea politică condusă la nivel central de Călin Popescu Tăriceanu.