Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Pistol găsit în mașina unui sucevean. Ce explicație le-a dat polițiștilor

pistol (3)Un sucevean avea în mașină un pistol de 9 mm şi cartuşe. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Teritorial al Poliției de Ffrontieră Suceava şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava desfăşoară, în perioada 01-04 martie a.c., acţiuni comune specifice în zona de responsabilitate a Poliţiei de Frontieră Suceava, în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, migraţiei ilegale, respectării regimului armelor şi muniţiilor, combaterii contrabandei şi traficului de ţigări precum şi respectării ordinii şi liniştii publice.

pistol (4)În cadrul acţiunilor a fost depistat, joi, într-un autoturism de teren, condus de un sucevean, un pistol de calibrul 9 mm marca şi un încărcător cu 5 cartuşe pentru care cel in cauza nu deținea autorizaţiile prevăzute de lege.

Polițiștii au oprit în trafic, pe raza localităţii Brodina, un autoturism, marca Jeep, înmatriculat în Marea Britanie. Maşina era condusă de G. Corneliu, de 25 de ani, iar în aceasta se mai afla ca pasager un tânăr în vârstă de 17 ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Suceava. pistol (1)
Pe timpul controlului, polițiștii  au descoperit, în portiera dreapta a autoturismului, un pistol din categoria armelor letale supuse autorizării şi cinci cartuşe, calibru 9mm.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor doi tineri împreună cu autoturismul în cauză la sediul S.T.P.F. Suceava, unde în urma unui control amănunţit asupra maşinii şi persoanelor, au mai fost descoperite un toc pentru pistol, o staţie de emisie recepţie şi un spray lacrimogen. like-facebook

pistol (4)În cadrul primelor cercetări, şoferul a declarat că a găsit arma şi muniţia lângă un pod, în zona albiei râului Suceava, de pe raza localităţii Straja şi că intenţiona să le predea autorităţilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.

Arma letală, încărcătorul cu cele cinci cartuşe au fost reţinute de poliţiştii de frontieră, urmând să fie predate Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*