Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice închiriază peste 40 de hectare de livadă la Suceava

academieAcademia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu- Şişeşti”, care deţine zeci de hectare de terenuri agricole în judeţul Suceava, anunţă că îşi arendează o parte din proprietăţi.
Astfel, academia, prin Fundaţia „Patrimoniul ASAS” pe care o deţine organizează selecţie de oferte pentru arendarea unui teren în suprafaţă de 42,77 hectare pe care îl are în municipiul Fălticeni. Este vorba de o livată pe care o arendează pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii contractului.
 like-facebook
De asemenea, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice vrea să arendeze terenul în suprafaţă de 9,91 ha situat în comuna Ciprian Porumbescu, dar şi un imobil de 4.800 mp curti constructii din care 344 mp – cladiri cu destinatia laborator, dormitor si remize unelte, situat tot în comuna Ciprian Porumbescu.
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu face public preţul de arendare a terenurilor, însă cere ca persoanele fizice sau juridice interesate să nu aibă datorii la stat, ele trebuind să facă dovada printr-un certificat fiscal.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*