Luni a avut loc Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a unităților din raza de competență, cu ocazia prezentării Raportului de activitate pe anul 2015. La eveniment au participat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetelor de pe lângă Tribunalele Suceava şi Botoşani şi ai unităților de parchet din teritoriu. La bilanț au fost prezent și procuror șef, Secție Urmărire Penală Camelia Sutiman din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorul Bogdan Gabor, fost vicepreședinte CSM,în prezent membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
În bilanţul prezentat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Daniela Iuliana Lămăşanu, se arată că, în 2015, la unităţile de parchet din cele două judeţe au fost înregistrate spre soluționare. înregistrate spre soluţionare 62.514 dosare. Dintre acestea au fost soluţionate 24.911, prin soluţii de clasare, renunţare la urmărire penală sau trimitere în judecată.
„Activitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava este bună. În comparație cu media națională pe care majoritatea unităților de parchet din Suceava se situează peste media pe țară, atât la indicatorii de calitate cât și de cantitate. Sper că acest lucru se resimte și pentru celo două județe, Suceava și Botoșani. Nu am avut sesizări la adresa procurorilor. Eu personal, cât timp am fost anul trecut vicepreședinte al CSM, nu am avut sesizări de aspecte disciplinare la adresa colegilor ceea ce mă bucură. Ce le-aș putea recomanda? Să meargă în continuare așa, cât mai bine în așa fel încât cetățenii județului Suceava și a județului Botoșani să fie cât mai bine protejați de lege. Încărcătura pe procuror a scăzut dar totuși este mare, chiar foarte mare, ceea ce înseamnă că este un volum de muncă foarte important și foarte mare, ceea ce înseamnă că procurorii vor trebui să muncească mult peste orele de program”, a spus Lămășanu.