Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

31 de posturi în organigrama Teatrului municipal „Matei Vișniec”

centrul cultural bucovinaTeatrul municipal „Matei Vişniec” Suceava va avea o organigramă care include 31 de posturi, potrivit proiectul de hotărâre ce va fi supus spre aprobare în şedinţă ordinară a Consiliului Local. Din cele 31 de funcţii, 4 fiind de conducere, iar 27 de execuţie.

Direcţia artistică va fi condusă de managerul Carmen Veronica Steiciuc şi de un director artistic, având prevăzute 15 posturi din totalul de 31 ale noii instituţii teatrale, dintre care 13 pentru actori. Biroul tehnic de scenă va avea, pe lângă şeful acestuia, adică regizorul tehnic, un operator de lumini; un operator de sunet, video şi efecte speciale; 3 maşinişti şi un recuzitor.

like-facebookCompartimentul financiar-contabil şi administrativ va funcţiona cu contabil şef, economist, expert de dezvoltare, inginer de sistem IT, casier şi şofer. Nu în cele din urmă, câte o persoană urmează a fi angajată la compartimentele juridic, resurse umane şi secretariat marketing.

„În privinţa personalului tehnic şi de specialitate ce urmează a funcţiona arătăm că acesta nu impietează cu nimic asupra organigramei existente la nivelul municipiului Suceava, în condiţiile în care angajarea acestui personal urmează a fi făcută conform prevederilor OUG nr. 63 /2010”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Ion Lungu, în care se menţionează că, potrivit reglementărilor amintite, personalul instituţiilor de cultură care va fi constituit în baza OG nr. 21/2007 excedează numărului maxim de personal care este stabilit prin actul normativ pentru instituţiile publice.

De pe 15 octombrie, directorul Teatrului municipal „Matei Vişniec” din Suceava este  Carmen Veronica Steiciuc, care a preluat această funcţie cu titlu de interimar, în baza unui contract de management.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*