Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sindicaliștii din învățământul sucevean nu susțin desființarea inspectoratelor școlare

Giani  LeonteFederaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 178.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar, adresează senatorilor din Parlamentul României rugămintea de a vota „împotriva” propunerii legislative privind unele măsuri de descentralizare în domeniul învăţământului preuniversitar, adoptată tacit de către Camera Deputaţilor, la data de 04.02.2016.
Potrivit președintelui Alianței Sindicatelor din Învățământ, Giani Leonte, proiectul de lege, care ar trebui respins, a fost avizat negativ de către Consiliul Economic şi Social (10 noiembrie 2015) şi a primit aviz negativ de la: Comisia pentru muncă şi protecţie socială (8 decembrie 2015) şi Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi (8 decembrie 2015).

like-facebook„De asemenea, a primit raport de respingere de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (raportul comun din 9 decembrie 2015). Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu susţine acest proiect de lege. Propunerea a fost supusă votului final al Camerei Deputaţilor în data de 22.12.2015, rezultatul votului(pentru respingere): pentru=162; contra=7; abţineri=21; (prezenţi=206), dar nu a fost întrunită majoritatea calificată pentru respingere.Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ consideră că este necesară si oportună reanalizarea atribuţiilor specifice inspectoratelor şcolare, dar nu susţine desfiinţarea acestora, propusă prin propunerea legislativă adoptată tacit de către Camera Deputaţilor”, susține Leonte.

Domnia sa consideră că nu este posibil transferul atribuţiilor specifice ale inspectoratelor şcolare în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, având în vedere importanta acestora în sistemul naţional de învăţământ.

„Funcţia de inspecţie şcolară nu poate fi preluată de către autorităţile administraţiei publice locale şi nici nu poate fi transferată Ministerului Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice întrucât acesta este cel care aprobă sistemul de evaluare şi supraveghează respectarea acestuia. Inspecţia şcolară este o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea profesională şi evoluţia în carieră a personalului didactic, prin care este asigurată calitatea actului educaţional. Mai mult, desfiinţarea inspectoratelor, care sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din unităţile administrativ-teritoriale, şi preluarea unei părţi dintre atribuţii de către autorităţile administraţiei publice, iar a altor atribuţii de către ministerul de resort sau de către unităţile de învăţământ, va conduce la necorelări şi blocaje în structura şi funcţionarea sistemului. Desfiinţarea inspectoratelor şcolare ar genera şi o practică neunitară în ceea ce priveşte organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din unităţile de învăţământ. În prezent, în special în mediul rural, cadrele didactice au catedra compusă din ore la mai multe unităţi şcolare, iar prin aplicarea prevederilor prezentei iniţiative există riscul major ca multe şcoli să rămână fără cadre didactice, dar şi riscul ca personalul didactic de predare să îşi piardă titularizarea în sistem”,  susțin sindicaliștii din învațământ.
Nu trebuie „uitat” rolul esenţial pe care îl au inspectoratele şcolare, arată liderul de sindiact din învățământul sucevean, în buna desfăşurare a evaluărilor naţionale ale elevilor – atribuţie care nu poate fi transferată autorităţilor administraţiei publice locale, datorită lipsei de competenţe dar şi de resurse umane specializate.

Sutele de mii de absolvenţi de clasa a Vlll-a şi a Xll-a/a XIII-a nu pot fi supuşi unor noi „experimente”, care le-ar putea afecta esenţial dezvoltarea personală şi profesională.Proiectul de lege prevede şi transferul unităţilor conexe – cluburi ale elevilor, palate ale copiilor, cluburi sportive şcolare – ceea ce va conduce, foarte probabil, la desfiinţarea activităţilor extraşcolare, în condiţiile în care multe dintre autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de resursele financiare necesare pentru a gestiona astfel de activităţi.Adoptarea unei noi Legi a educaţiei naţionale este un deziderat al Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ, însă am susţinut întotdeauna că această lege trebuie să fie rezultatul unui amplu proces de consultare a tuturor factorilor implicaţi în actul instructiv-educativ: elevi, părinţi, personalul din sistem, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii non guvernamentale, agenţi economici etc” a spus Leonte.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*