Consumatorii casnici îşi achită doar aproximativ 70% din valoarea facturilor emise de Thermonet. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, în momentul de faţă, Thermonet are de încasat 4,16 de milioane de lei, incluzând şi contravaloarea aferentă serviciilor lunii ianuarie, care încă nu a devenit scadentă.
„De când s-a început activitatea cu nou operator, sumele sunt încasate în proporţie de aproximativ 70 la sută. Nu este chiar foarte bine, se poate şi mai mult, iar din punctul meu de vedere trebuie să facem eforturi să ţinem aproape la consumului de energie termică”, a amintit edilul-şef, la întâlnirea cu preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari.
Lungu a spus că zilele acestea, de la bugetul local s-a achitat o sumă de 500.000 de lei către fostul operator falit Termica, precum şi încă una de acelaşi ordin de mărime, cu titlul de subvenţii, către actualul prestator Thermonet.
„Încercăm cu toţii să ne facem datoria: noi, ca Primărie, să plătim subvenţia, iar populaţia trebuie să achite la zi ceea ce consumă”, a reliefat şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu.
Thermonet Suceava, având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, a preluat în concesiune sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic din Suceava pe data de 15 octombrie 2015. Acesta după ce, la negocieri, s-a detaşat la criteriile privind aspectele tehnice, conducând în clasament, cu un total de 312,68 de puncte, în faţa Transagent, firmă a autorităţilor locale, care a acumulat doar 283,10 puncte.