Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vezi când va avea loc înmormântarea tânărului care și-a pierdut viața în accidentul de pe DN1!

lumanareTânărul de 17 ani, care a murit în accidentul produs, miercuri seară, de fratele său, va fi înmormântat duminică la cimitirul din Sfântu Ilie, la ora 12.00.

Paul Mândrilă va fi condus pe ultimul drum de rude, prieteni, foști colegi, dar și simple cunoștințe marcate de tragedie.

Vă reamintim că un autoturism BMW în care se aflau patru persoane a fost aruncat de pe șosea câțiva metri mai jos, pe porțiunea de la șoseaua de centură.

Din cele patru victime, două au fost încarcerate, una a decedat pe loc, iar o alta a refuzat transportul la spital.

Imediat după accident, la fața locului a ajuns un modul SMURD, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe.

like-facebookPotrivit martorilor oculari, trei dintre cele patru victime erau frați, impactul a fost destul de violent, una dintre victime fiind aruncată din mașina, două au fost scoase de echipațele de descarcerare și a patra se pare că a scăpat ca prin minune fără leziuni grave.

Daniel Mândrilă, de 18 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea BMW-ul, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și a intrat în colizune cu un perete din beton. În urma impactului  fratele său, Paul Mândrilă, de 17 ani, aflat pe bancheta din spate, a murit, iar ceilalți doi pasageri, Ștefan Mândrilă, de 20 de ani, tot frate cu cei doi, și Daniel Dumencu, de 18 ani, aflat pe locul din dreapta față, au fost răniți.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*