Două transporturi ilegale de lemne au fost oprite de polițiștii suceveni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, joi, o patrulă din cadrul Poliției orașului Frasin, a oprit pentru control pe DJ 177, pe raza localității, autotractorul cu semiremorcă condus de un bărbat de 29 ani și autotractorul condus de un bărbat de 35 de ani, ambii din comuna Mălini, care transportau material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, cei doi conducători auto nu dețin documente legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos, sens în care, a fost sesizată Garda Forestieră Suceava.
În urma inventarierii materialului lemnos, de către reprezentantul Gărzii Forestiere Suceava, a rezultat faptul că, bărbatul de 29 de ani, transporta cantitatea de 41,70 m.c. lemn de lucru de esență rășinoase, iar bărbatul de 35 de ani, cantitatea de 15,55 m.c. lemn de lucru rășinoase.
Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei fiecare, conform Legii nr.171/2010, iar masă lemnoasă transportată în volum total de 57,25 m.c. și o valoare de 16.000 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Frasin.
Miercuri, ora 20.05, un echipaj format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, a oprit pentru control pe DN 17, pe raza comunei Păltinoasa, autoutilitara cu semiremorcă aparţinând unei societăți comerciale din oraşul Frasin și condusă de un bărbat de 29 de ani din orașul Frasin, care transporta cherestea de esență răşinoase.
În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat faptul că, în avizul de însoţire secundar erau neconcordanțe faţă de încărcătura aflată în semiremorca autotrenului.
Autoutilitara a fost condusă la depozitului Ocolului Silvic Gura Humorului, unde, în urma inventarierii de către specialiştii silvici, a rezultat cantitatea de 46,798 m.c. cherestea răşinoase, faţă de 32,80 m.c. din documente şi sortimentaţii diferite faţă cele consemnate în avizul de însoţire prezentat pentru control.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 5.00 lei, conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 23.500 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.