Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut un apel, miercuri, la persoanele juridice, dar şi la persoanele fizice autorizate, care desfăşoară în locuinţă şi activităţi economice, să se prezinte la serviciul de specialitate al executivului, pentru a se lămuri în legătură cu întocmirea raportului de evaluare impus de intrarea în vigoare a noului Cod fiscal.
Lungu a spus că, unde este cazul, acest raport trebuie depus până la sfârșitul lunii martie, în lipsa acestuia, contribuabilii riscând să fie obligaţi să achite, potrivit legii, impozite de 10 ori mai mari, urmare directă a aplicării coeficientului de 2% la baza de impozitare, şi nu a celui de 0,2%.
„Îi rugăm cei care sunt în situaţia de a-şi clarifica lucrurile, să vină la Primărie, în ceea ce priveşte locuinţele rezidenţiale, nerezidenţiale şi cu funcţiune şi pe cele mixtă. Până pe 31 martie trebuie aduse rapoartele de evaluare, iar dacă acesta sunt prezentate pe 1 aprilie, de exemplu, nu vor mai fi luate în calcul. Astfel, cei care întârzie, se vor trezi în situaţia că au de plătit de 10 ori mai mult faţă de cei care au adus la timp rapoartele de evaluare”, a afirmat șeful administrației locale.
El a mai amintit că pe lângă raportul de evaluare trebuie depusă şi declaraţia de impunere. Lungu spune că, în scopul clarificării noilor prevederi ale Codului fiscal, lucrătorii serviciului specializat al Primăriei se întâlnesc cu contabilii şi evaluatorii autorizaţi.
„Este un Cod fiscal nou, filozofic, greu de aplicat. Intenţia noastră şi a mea, personală, este de a sta la dispoziţia oamenilor. Nu este o situaţie foarte comodă, sunt saci întregi de documente, însă situaţia trebuie clarificată până pe 31 martie”, a declarat Lungu.
El a precizat că încasările de la persoanele fizice sunt superioare celor de la persoanele juridice. Media de încasare la ghişee le Primăriei a sumelor din impozite şi taxe locale este de circa 250.000 de lei pe zi, până în prezent.