Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Șofer trimis în judecată după un accident mortal produs cu o autoutilitară Mercedes

judecat 2Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Andreica Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Potrivit rechizitoriului înaintat instanței, în probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, procurorii susțin că în după-amiaza zilei de 4 mai 2014 în jurul orelor 15:40, în timp ce Andreica Ioan conducea pe D.N. 17 autoutilitara marca „Mercedes Benz” Atego 815 aparţinând firmei S.C. „D. T.” S.R.L. la care era angajat în calitate de conducător auto, când a ajuns în apropierea unei benzinării din municipiul Vatra Dornei, prin nerespectarea mai multor dispoziţii legale privind circulaţia pe drumurile publice a produs un accident de circulaţie ce s-a soldat cu decesul victimei C. A. Aceasta din urmă se angajase în traversarea străzii de la stânga la dreapta prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.
like-facebook
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Stanciu Horeni Ciprian Laurențiu, inculpatul Andreica Ioan, nu a respectat în primul rând prevederile art. 48 din O.U.G 195/2002 republicată, potrivit cărora avea obligaţia să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
În al doilea rând inculpatul Andreica Ioan a încălcat prevederile art. 49 alin.1 din O.U.G 195/2002 republicată potrivit cărora limita maximă de viteză în localităţi este de 50 Km/h.

Conducătorul auto era în măsură să prevină producerea accidentului prin reducerea vitezei de deplasare la valoarea de 50 km/h , limită impusă ca restricţie pe porţiunea de drum pe care se deplasa.
În al treilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 35 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure, printre altele, siguranţa circulaţiei, şi să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a altor persoane.Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*