Magistrații Tribunalului Suceava au respins, luni, ca neîntemeiată propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de Claudiu Roman. Instanța a admis cererea lui Roman Claudiu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Totodată, instanța a dispus și o serie de măsuri restrictive pentru acest între care să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia municipiului Fălticeni – Biroul Investigaţii Criminale, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Mai mult, contrabandistul trebuie să respecte și câteva obligații între care să nu părăsească limita teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv municipiul Fălticeni, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului în faţa căruia se află cauza;să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Tribunalul a dispus punerea în libertate a inculpatului Roman Claudiu de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 318 din 2.11.2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză.
Decizia instanței nu este definitivă, părțile având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpat.
Trebuie amintit că Tribunalul Suceava a emis, în data de 2 noiembrie 2015, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele inculpatului Claudiu Roman, de 34 de ani, din municipiul Fălticeni, după ce procurorul de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava a cerut înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv.
Claudiu Roman a ajuns din nou în arestul IPJ Suceava pentru că nu a respectat obligaţia de a se prezenta la Poliţie conform graficului stabilit. Ajungerea lui Roman Claudiu în arest a avut loc la mijlocul lunii iunie 2015, când Tribunalul Suceava a admis propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava şi a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpaţilor Claudiu Roman, Elena Tăranu – Osoianu zisă „Baba”, de 45 de ani, din Buneşti, Cezar – Andrei Olariu zis „Cici” sau „Ciuntu”, de 31 de ani, din Siret, Gabriel – Ovidiu Gherasă, de 28 de ani, din Siret, Alexandru – Andrei Mutrescu zis „Regat”, de 22 de ani, din Siret şi Ionuţ Elvis Sîicu, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
Această decizie a fost luată după ce poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, 54 de percheziţii în judeţele Suceava, Olt, Prahova, Vaslui, Brăila şi Iaşi, fiind vizate două grupări cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigări. 20 de persoane bănuite de introducerea, transportul, depozitarea sau comercializarea ţigărilor de contrabandă au fost reţinute atunci pentru 24 de ore. Activitatea infracţională a fost desfăşurată în perioada 2014 – 2015, iar prejudiciul estimat este de peste 2,5 milioane de lei. Acțiunea DIICOT a fost una de amploare, anchetatorii stabilind atunci că pe raza judeţului Suceava acţionau două grupări de contrabandişti, cea coordonată de Claudiu Roman, din Fălticeni, care se ocupa cu preluarea, transportul şi valorificarea mărfii şi cea coordonată de Cezar Olariu şi Gabriel Gherasă, care acţiona în zona Siret şi avea rolul de colectare a ţigărilor introduse în România prin fâşia verde de la graniţa cu Ucraina. Gruparea care îşi ducea veacul în zona Siretului aproviziona cu ţigări cea din zona Fălticeni, care la rândul ei distribuia marfa către Iaşi, Vaslui, Prahova, Olt şi Brăila.