Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Prefectul Sucevei: Sunt nemulțumit de modul în care Transgaz nu a reușit să remedieze defecțiunea de la Câmpulung

prefect iarnaPrefectului județului Suceava, Constantin Harasim, s-a declarat nemulțumit de activitatea de intervenție a Transgaz de la Câmpulung Moldovenesc. El a spus că aceștia au avut la dispoziție o zi „să dea de capăt situației critice în care s-a ajuns”, dar nu au reușit acest lucru.

„Ori nu sunt profesioniști ori nu știu unde sunt zonele de risc ale magistralei care transportă gaz metan. Nu sunt mulțumit pentru că de astăzi dimineață nu au scos-o la capăt. Nu se poate ca aproape 2000 de consumatori să rămână fără agent termic”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.

like-facebookHarasim a cerut primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, să instituie, marți seară, Comitetul Local pentru Situații de Urgență și să dispună măsuri de gestionare a situației.

Am vorbit cu ministrul de Interne, Petre Tobă, pe tema situației critice de la Câmpulung Moldovenesc. Am încercat să vorbesc cu ministrul Energiei, dar era într-o ședință. La ora 19.00, la sediul Prefecturii am convocat Grupul Tehnic Operativ pentru Situații de Urgență pentru a discuta și găsi soluții de gestionare a situației de la Câmpulung Moldovenesc. Repet, sunt nemulțumit de modul în care Transgaz nu a reușit să remedieze defecțiunea ivită pe magistrala de transport. Sunt oameni care nu au căldură în casă și nu au la ce să își facă mâncarea sau să și-o încălzească. Sunt familii cu copii, bătrâni și nu ne putem bate joc de aceștia. Am rugat primarul ca oamenii care au nevoie de ajutor în ce privește căldura să fie mutați în alte locații pentru moment. Este vorba de o zi și o noapte fără căldură, iar temperaturile sunt foarte scăzute”, a spus prefectul județului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*