Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A încercat să mituiască un polițist cu 1.000 de euro. Vezi ce a urmat!

mitaUn șofer a încercat să mituiască un polițist de la Rutieră cu 1.000 de euro pentru  ca acesta din urmă să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu după un accident rutier comis de conducătorul auto.

Marți, o echipă constituită din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava au constatat şi instrumentat săvârşirea infracţiunii flagrante de dare de mită.

like-facebookȘoferul, Constantin Pintescu, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită şi s-a luat faţă de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Potrivit prim procurorului Lucian Stănescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 5 ianuarie 2016, la sediul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Rutier, inculpatul a oferit martorului denunţător (agent de poliţie), suma de 1000 de euro pentru ca acesta din urmă să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu legate de constatarea şi sancţionarea unor contravenţii la regimul rutier săvârşite de inculpat.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a spus prim procurorul Lucian Stănescu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*