Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Individ condamnat după un accident mortal. A condus beat cu 140 km/h

accident putna (2)Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a provocat un accident rutier mortal la mijlocul lunii august a acestui an, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni de închisoare cu executare. Ilie Șchipor a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă, nouă luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, un an de închisoare pentru părăsirea locului accidentului, plus încă un an de închisoare pentru infracţiunea de „modificare sau ştergere a urmelor accidentului”.

Pedeapsa finală aplicată inculpatului a fost de 2 ani şi 11 luni de închisoare, formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care se adaugă 11 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte trei pedepse, ce totalizează 33 luni închisoare. O altă pedeapsă aplicată tânărului este interdicţia de a mai conduce vehicule timp de doi ani de zile, după ce va executa pedeapsa.
Prin aceeaşi sentinţă, judecătorii au mai stabilit ca membrii familiei tânărului decedat să primească despăgubiri de 35.000 de euro. Câte 10.000 de euro vor primi părinţii victimei, iar câte 5.000 de euro cei trei fraţi ai tânărului mort. Sentinţa poate fi atacată cu apel.

accident putna (1)În noaptea de 15 spre 16 august 2015, orele 04.40, după ce, în prealabil a consumat băuturi alcoolice în incinta unei discoteci de pe raza comunei Putna, individul a condus pe DN 2H, autoturismul proprietate personală marca VW Passat, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,40 g/l, respectiv 2,20 g/l.

La ieșirea din localitatea Putna, din cauza vitezei excesive (140 km/h ), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul condus intrând în coliziune cu poarta ornamentală de la ieșirea din localitate, impact în urma căruia a rezultat moartea unui pasager, Vasile Schipor, rănirea sa  și a lui Emanuel Cosmin Ursachi, în vârstă de 18 ani, dar și a unei alte persoane aflate în a autoturism.like-facebook

Numai că Ilie Schipor, pentru a evita răspunderea penală, a luat plăcuțele cu numărul de înmatriculare precum şi documentele autoturismului cu care a produs accidentul, pe care le-a ascuns, totodată părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului.

Acesta a fost găsit ulterior şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât lui Ilie Schipor, cât şi lui Emanoil – Cosmin Ursachi li s-au recoltat probe biologice de sânge.

Schipor şi Emanoil – Cosmin Ursachi au rămas internaţi la Spitalul din Rădăuţi, primul fiind diagnosticat cu „TCC, plăgi multiple escoriate faciale şi antebraţe, contuzie toracică şi contuzie genunchi stâng”, în timp ce al doilea a suferit un trauatism la umărul stâng şi o contuzie torace posterior.

„Vinovat de producerea accidentului se face şoferul pentru că nu a adaptat viteza în curbă. Sectorul de drum unde s-a produs accidentul este în aliniament după o curbă la dreapta, cu circulaţie în ambele sensuri, o bancă de sens, carosabilul uscat, acoperit cu asflat de calitate tehnică bună, cu marcaj logitudinal continuu de delimitare a sensurilor de mers, în condiţii de vizibilitate normale”, susțin anchetatorii.

Ilie Schipor a fost arestat ulterior pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*