Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

FOTO! Polonezii din Suceava au participat la împărțirea cu oplatek

polonezi oplatek (4)Uniunea Polonezilor din România a organizat, vineri, la Suceava, în incinta restaurantului „Gloria”, întâlnirea de Ajun, la ora 13.00.

Evenimentul la care au participat președintele Uniunii Polonezilor din România, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, preoții din Decanatul de Bucovina, inspectorul pentru minorități, Cristina Albu, președinții de asociație din cadrul acestei uniuni și numeroși oaspeți care au dorit să fie alături de comunitatea polonă și să ia parte la sărbătoarea lor.

Trebuie amintit că evenimentul a avut în vedere respectarea unei vechi tradiții poloneze, aceea de a împărți oplatek, un moment de reuniune al unei mari familii multiculturale și multilingvistce din spațiul bucovinean.

polonezi oplatek (1)Nașterea Domnului este cea mai frumoasă sărbătoare în familie. În Polonia este o zi deosebită, ziua întâlnirii cu cei apropiați. Copiii și tinerii din comunitățile poloneze au interpretat vechi colinde poloneze, dar și românești.

Obiceiul de împărțire cu oplatek înainte de începerea Cinei de Ajun își are originea în ritualul împărțirii pâinilor, care datează din primele veacuri ale creștinismului. S-au păstrat până în zilele noastre doar în Polonia. Împărțirea cu oplatek este un semn al păcii, al iubirii și prieteniei. Este un prilej cu care se adresează cele mai sincere urări de sărbători și s-au servit mâncăruri de post precum ,,kutia+grâu cu mac, sarmale de post, salată de hribi, pește, compot,supă de mazăre. În total 12 feluri de mâncare corespunzătoare fiecărei luni a anului și numărului apostolilor. Nu au lipsit colindele cu un puternic caracter religios ,specifice tradiției poloneze.polonezi oplatek (2)

Deputatul minorității polone, Ghervazer Longher, a ținut să ureze celor prezenți sănătate, sărbători fericite, iar magia Crăciunului să fie în casele tuturor.

like-facebook„Ca în fiecare an,minoritatea poloneză se întâlnește să împărțească acest oplatek pentru a-și aduce aminte de tradiția de Crăciun”,  a spus președintele Uniunii Polonezilor din România.

La rândul său, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi a spus că răspuns cu drag acestei invitații și că încă nu și-a verificat numele de Harșovschi în arborele genealogic, dar„ sigur, se trage de la polonezi. Vă doresc sărbători fericite și voi participa cu drag de fiecare dată la evenimente organizate de Uniunea Polonezilor din România”.
polonezi oplatek (5)
Decanul de Bucovina, preotul Iosif Păuleț a spus că va fi întotdeauna prezent la manifestările organizate de Uniunea Polonezilor din România deoarece unul din scopurile principale ale acestor manifestări este de a ține aproape membrii comunității și de a transmite tradițiile și obiceiurile moștenite de la străbuni.
Preoții decanatului de Bucovina au sfințit și binecuvântat bucatele. Participanții la eveniment inclusiv deputatul Ghervazer Longher au împărțit tuturor celor prezenți cu opłatek și și-au adresat urări cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou care se apropie, apoi au servit din bucatele de post pregătite cu acest prilej, iar corul Bisericii romano-catolice din Suceava din care a făcut parte și fiica deputatului, Karolina Longher au colindat în limba polonă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*