FOTO! Peste 60.000 de petarde confiscate de polițiști

18 decembrie 2015

materiale pirotehnice 1În perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, poliţiştii desfăşoară mai multe acţiuni specifice pe linia respectării legislaţiei în privinţa utilizării şi deţinerii de materiale pirotehnice, precum şi cu privire la legalitatea desfăşurării actelor de comerţ cu astfel de produse în contextul activităţilor economice specifice legate de perioada Sărbătorilor de iarnă.

like-facebookJoi, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Broşteni, a identificat pe strada G.T. Kirileanu din localitate, în parcarea unui bloc, autoturismul aparținând unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc în care se aflau mai multe cutii cu petarde. De asemenea, în apropierea autoturismului a fost identificat şi proprietarul acestuia care a declarat că nu deţine acte de provenienţă a materialelor pirotehnice şi nu este autorizat să deţină, transporte sau să comercializeze astfel de produse.

„În cauză, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării, a 64.675 bucăți de petarde din categoria a II-a și de diferite modele, iar tânărului de 25 de ani i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,efectuarea de operaţiuni cu materiale pirotehnice”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia