Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Exploatatorii de lemn din Suceava și-au spus of-urile prefectului. Vezi ce nemulțumiri au!

gateristi exploatatori lemn (3)Aproximativ 200 de exploatatori de masă lemnoasă din județul Suceava au avut o întâlnire, joi, la Palatul Adminstrativ din municipiul reședință de județ alături de Asociația Forestierilor din România-ASFOR, sucursala Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și prefectul județului, Constantin Harasim.

Discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă exploatatorii de material lemnos odată cu apariția HG 924/2015, act normativ ce ar fi adus o schimbare radicală în ceea ce privește modul de valorificare al masei lemnoase din pădurile proprietate publică a statului.

Primarul comunei Moldovița, Traian Iliesei: „Am venit la întâlnirea  cu domnul prefect, președinte al CJ și cu 200 de agenți economici care lucrează în domeniul exploatării și valorificarea masei lemnoase pentru sprijinirea locurilor de muncă locale.Toți aud dar nu văd.Poate ne ajută Dumnezei și această întâlnire va avea efect. Foarte mulți agenți economici au participat deși,această întâlnire a avut loc cam târziu, la sfârșit de an ,dar niciodată nu este prea târziu.Trebuie să fim uniți să apărăm județul nostru să dăm locuri de muncă pentru oamenii din zonă, astfel nu putem sta cu mâna întinsă la ajutor social. Avem o nemulțumire față de RNP care nu înțelege că nu este Regie Națională nu Regie particulară  care nu respectă legislația”.

 

gateristi exploatatori lemn (1)Potrivit Asociației Forestierilor din România, sucursala Suceava, odată cu aplicarea acestei hotărâri de guvern, se elimină posibilitatea RNP-Romsilva de a reține preferențial parchete, exploatate în regie proprie sau prestări servicii dar „modul în care a înțeles RNP-Romsilva să reacționeze în fața unei intrări în normalitate, prin creșteri de prețuri, este absurdă și ține de dorința acestui agent economic de a-și păstra poziția de monopol precum și a privilegiilor avute în trecut” .like-facebook

Nu trebuie omis nici faptul că prin intermediul privaților se îmbogățește omul de afaceri austriac, Gerald Schweighofer, cel care s-a îmbogățit din tăierile de material lemnos din România.
Direcția Silvică Suceava nu a fost implicată în tăieri ilegale de material lemnos și nici în ilegalități, lucru confirmat de directorul general al RNP-Romsilva, Adam Crăciunescu în timpul unei deplasări în județul nostru.gateristi exploatatori lemn (2)

Exploatatorii de material lemnos sunt nemulțumiți de modul în care silvicultorii aplică actul normativ și de măsurile impuse unei licitații, deși acestea se organizează potrivit legislației în vigoare.

Nu înțelegem unde se regăsesc principiile valorificării locale a masei lemnoase în condițiile în care o regie a statului-RNP -stabilește reguli naționale de valorificare a masei lemnoase fără a ține cont de specificul și necesitățile fiecărei regiuni în parte. Nerespectarea HG.924/2015 prin oferirea la licitația principală a unui volum mai mic decât minimul de 50 la sută din posibilitatea anului 2016, prin eliminarea din calcul a posibilității pentru trei ocoale silvice motivat de faptul că au amenajamentul silvic expirat, în condițiile în care întocmirea și aprobarea lucrărilor de amenajare a pădurilor intră în responsabilitatea RNP-Romsilva și a Ministerului Mediului. Prin acest artificiu se crează o presiune suplimentară pe resursa de masă lemnoasă punând în pericol desfășurarea activității agenților economici ce activează în raza de activitate a celor trei ocoale silvice. Lipsa de dialog, refuzul de a prezenta și pune la dispoziția agenților economici a informațiilor privind modul de calcul a prețurilor de pornire la licitație, modul de calcul și valoarea prețului de referință, creșterea continuă a prețului de pornire la licitație fără a ține cont de realitățile pieții. Conform raportului ASFOR , există o decizie a RNP semnată de directorul general, Adam Crăciunescu privind nivelul de piață al prețurilor pe specii,pe grade de accesibilitate și pe sortimente,anulând Decizia o altă decizie cu aceeași tematică. Comparând nivelul de piață aș prețurilor de referință 2010-2015 rezultă o creștere de peste 300%.Această creștere nu are fundamentare bazată pe argumente economice, aceste prețuri de referință situându-se chiar peste nivelul pieței europene.  Stabilirea modului de organizare al licitațiilor arbitrar fără a ține cont de posibilitățile și nevoile agenților economici. RNP-Romsilva-Direcția Silvică Suceava organizează licitații de vânzare a masei lemnoase cu prezentare a ofertelor în plic închis în condițiile în care am explicat în numeroase rânduri că acest mod de valorificare a masei lemnoase nu permite agentului economic să-și stabilească o strategie. Numim acest tip de licitație „loz în plic” o adevărată loterie în care riști să nu adjudeci mai mult decât ai nevoie. Impunerea unui caiet de sarcini și a unui contract de valorificare al masei lemnoase, unilateral, fără a exista o minimă consultare cu agenții economici. Contractul de vânzare cumpărare a masei lemnoase conține clauze abuzive, mult mai restrictive decât prevede regulamentul de valorificare a masei lemnoase. Considerăm că valorificarea masei lemnoase din pădurile proprietate publică a statului trebuie să fie un acord între doi parteneri și doar obligații, sancțiuni, penalității aplicate de vânzător cumpărătorul de masă lemnoasă”, susțin la unison președintele Sucursalei ASFOR Suceava, Constantin Arion, dar și vicepreședintele acesteia, Ciprian Muscă.

Cojocaru Petru de la SC Forest Magagro SRL, Mălini: Nu i-am invitat pe parlamentari pentru că nu simțim că ne reprezintă. E un început pentru noi și vom vedea ce va urma. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte.Mergem la licitații, ne prezentăm dar nu participăm”.

Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor: „Sunt lângă dvs.  în demersul pe care îl aveți.E greu de zis ceva , văd oameni din tot județul …Știu dificultățile prin care treceți și că  fost o bătălie extrem de grea să avem un nou Cod Silvic după câți ani de discuții, întîlniri… Suntem alături și suntem interesați ca România să aibă în continuare pădure. CJ nu e subordonat Guvernului ,nu trebuie să răspund unei comenzi de nicio culoare dar încerc să dezvolt județul și o s-o facem împreună…Legislația în România este foarte dificilă”.

După ce și-au spus păsurile și au fost colindați, urați și sorcoviți de un grup de colindători din Vatra Moldoviței, exploatatorii au plecat spre casele lor, mulțumiți fiind de faptul că pe 28 decembrie, nemulțumirile lor vor fi discutate din nou în cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*