Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

FOTO! SAVCOM vizată de percheziții

perchezitii2Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, joi dimineață, 72 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mureş, Harghita, Suceava (24) şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool.

Percheziţiile domiciliare sunt desfăşurate pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în comiterea de infracţiuni prevăzute de Codul Vamal şi Codul Fiscal, contrabandă cu ţigări şi alcool.

perchezitii 1Printre firmele fizate se numără și Savcom, care are mai multe puncte de lucru în județul Suceava, firmă ce aparține lui Dănuț Savu. Anchetatorii au găsit instalații artizanale de prelucrare a alcoolului și mai bine de o tonă alcool au confiscat.

Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, fiind vizată activitatea infracţională a 7 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.

like-facebookÎn fapt, mai multe persoane din municipiul Tîrgu-Mureş sunt bănuite că ar fi constituit o reţea ilegală de comercializare de ţigarete netimbrate şi alcool nefiscalizat, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor aferente.

Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2014 – 2015 ar fi comis infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, fals, în domeniul producţiei, procesării, transportului, depozitării şi comercializării produselor din alcool şi derivaţilor acestor produse.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 1.000.000 de euro.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Mureş, Harghita, Suceava, de investigaţii criminale şi de la acţiuni speciale.

Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

La percheziţii participă şi jandarmi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*