Țigări de contrabandă ascunse sub fân și lemne, descoperite de jandarmi

7 decembrie 2015

tigari1Un echipaj din cadrul Grupei de Jandarmi Vicovu de Sus a observat, vineri, o căruță care se deplasa pe Calea Bucovinei din localitate.

Deoarece, la vederea jandarmilor, conducătorul atelajului a mărit ritmul deplasării și a încercat să meargă pe un drum secundar, membrii echipajului l-au oprit, constatând că acesta este M. Ștefan, de 50 de ani, localnic. Jandarmii au constatat că în căruță bărbatul transporta o cantitate de lemne si fân, sub care se aflau ascunse 200 de pachete de țigarete fără timbru fiscal.

Fiind întrebat cu privire la proveniența țigaretelor, M. Ștefan a afirmat că le-a achiziționat din piața agroalimentară din localitate, de la o persoană necunoscută.

like-facebook„Având în vedere că fapta bărbatului este susceptibilă de a fi infracțiune de contrabandă, jandarmii l-au predat Poliției Municipiului Rădăuți în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al IJJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia