Un fost agent de poliție din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
Potrivit procurorilor, Cezar Ionuț Bacalu şi reprezentantul legal al SC T. SRL Volovăţ, L. F. C. se cunosc de mai mult de 10 ani, din cursul anului 2002, perioadă în care Bacalu a început să-şi desfăşoare activitatea în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi (activitate care a încetat prin demisie la data de 16.04.2015).
În timp,polițistul şi L. F. C. au devenit prieteni şi, în perioada 2007 – 2008, având în vedere încrederea care exista între cei doi, inculpatul i-a propus lui L. F. C. să îl ajute în sensul să îl lase să coordoneze activitatea unora dintre autocamioanele aparţinând SC T. SRL Volovăţ (societate care are ca obiect de activitate efectuarea de activităţi de transport), pentru a obţine în acest mod venituri suplimentare. L.F.C. a fost de acord.
Ulterior, în perioada 2009 – 2011, Bacalu i-a propus lui L.F.C. să reînnoiască parcul auto al societăţii şi să-l ajute să achiziţioneze alte autocamioane, L. F. C. fiind de acord. Astfel SC T. SRL a achiziţionat cu ajutorul inculpatului 2 autotractoare şi 2 semiremorci de la 3 societăţi comerciale.
Cele două autocamioane (fiecare fiind format din autotractor şi semiremorcă) au fost încredinţate de L.F.C. inculpatului, în baza înţelegerii anterioare, în sensul că Bacalu Cezar Ionuţ urma să le coordoneze activitatea de transport, ceea ce s-a şi întâmplat.
În aceste circumstanţe, în primăvara anului 2014, în perioada aprilie – mai 2014, având folosinţa celor două autocamioane, precum şi acces la documentele acestora, inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ a luat hotărârea de a le vinde, acţionând ca şi cum ar fi fost proprietar al bunurilor, în condiţiile în care nu era decât un detentor precar.
Astfel, inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ a vândut către B. V. cele patru autovehicule, încheind în acest sens un înscris sub semnătură privată, „contract de vânzare cumpărare”, preţul stabilit şi încasat fiind de 27.000 de lei.
„În cauză nu au fost luate măsuri preventive, însă s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Bacalu Cezar Ionuţ, respectiv o cota parte dintr-un apartament şi un autoturism care a fost ridicat de organele de urmărire penală”, susțin anchetatorii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.